Preambul — paragraful 1
Considerând că este responsabilitatea noastră să abordăm, din perspectiva disciplinelor noastre, cele mai periculoase și distructive activități ale speciei umane, violența și războiul; recunoscând că știința este un produs al culturii umane, care nu poate fi nici definitiv, nici atotcuprinzător; și exprimându-ne recunoștința pentru sprijinul autorităților din Sevilla și al reprezentanților UNESCO din Spania, noi, cercetătorii subsemnați din întreaga lume și din domeniile științifice relevante, ne-am reunit și am adoptat următoarea Declarație privind violența. În ea contestăm o serie de presupuse constatări biologice folosite, inclusiv de unii specialiști din propriile noastre discipline, pentru a justifica violența și războiul. Deoarece aceste pretinse constatări au contribuit la o atmosferă de pesimism în epoca noastră, considerăm că respingerea lor deschisă și atent argumentată poate aduce o contribuție semnificativă la Anul Internațional al Păcii.
Preambul — paragraful 2
Utilizarea abuzivă a teoriilor și datelor științifice pentru justificarea violenței și a războiului nu este nouă, ci se practică de la apariția științei moderne. De exemplu, teoria evoluției a fost folosită pentru a justifica nu doar războiul, ci și genocidul, colonialismul și asuprirea celor slabi.
Preambul — paragraful 3
Ne exprimăm poziția sub forma a cinci propoziții. Suntem conștienți că există multe alte probleme privind violența și războiul care ar putea fi abordate cu folos din perspectiva disciplinelor noastre, însă ne limităm aici la ceea ce considerăm a fi un prim pas deosebit de important.
Afirmația 1 — paragraful 1
ESTE INCORECT DIN PUNCT DE VEDERE ȘTIINȚIFIC să afirmăm că am moștenit de la strămoșii noștri animali tendința de a purta război. Deși luptele sunt larg răspândite în rândul speciilor de animale, în condiții naturale au fost raportate doar câteva cazuri de lupte distructive între grupuri organizate din aceeași specie, iar niciunul dintre acestea nu implică folosirea unor instrumente concepute special ca arme. Hrănirea obișnuită prin prădarea altor specii nu poate fi echivalată cu violența în interiorul aceleiași specii. Războiul este un fenomen specific uman și nu se întâlnește la alte animale.
Afirmația 1 — paragraful 2
Faptul că războiul s-a schimbat atât de radical de-a lungul timpului indică faptul că el este un produs al culturii. Legătura sa biologică este în principal prin limbaj, care face posibilă coordonarea grupurilor, transmiterea tehnologiei și utilizarea instrumentelor. Războiul este posibil din punct de vedere biologic, dar nu este inevitabil, așa cum arată variațiile frecvenței și naturii sale în timp și spațiu. Există culturi care nu au purtat războaie timp de secole și culturi care au purtat războaie frecvent în unele perioade, dar nu și în altele.
Afirmația 2
ESTE INCORECT DIN PUNCT DE VEDERE ȘTIINȚIFIC să afirmăm că războiul sau orice alt comportament violent este programat genetic în natura umană. Deși genele sunt implicate la toate nivelurile funcționării sistemului nervos, ele oferă un potențial de dezvoltare care se poate realiza numai în interacțiune cu mediul ecologic și social. Chiar dacă indivizii diferă în privința predispoziției de a fi influențați de experiență, personalitatea lor este determinată de interacțiunea dintre înzestrarea genetică și condițiile de îngrijire și creștere. Cu excepția unor patologii rare, genele nu produc indivizi care să fie în mod necesar predispuși la violență. Nici nu determină în mod necesar contrariul. Genele contribuie la stabilirea capacităților noastre comportamentale, dar nu determină singure rezultatul.
Afirmația 3
ESTE INCORECT DIN PUNCT DE VEDERE ȘTIINȚIFIC să afirmăm că, în cursul evoluției umane, comportamentul agresiv a fost favorizat de selecție mai mult decât alte tipuri de comportament. La toate speciile bine studiate, statutul în cadrul grupului se dobândește prin capacitatea de cooperare și prin îndeplinirea unor funcții sociale relevante pentru structura grupului. „Dominanța” implică legături și afilieri sociale; nu este doar o chestiune de posesie și folosire a unei forțe fizice superioare, deși implică și comportamente agresive. Atunci când selecția genetică pentru comportamentul agresiv a fost realizată artificial la animale, ea a produs rapid indivizi hiperagresivi; acest fapt indică faptul că agresivitatea nu a fost selectată la nivelul maxim în condiții naturale. Când asemenea animale hiperagresive create experimental se află într-un grup social, ele fie îi perturbă structura socială, fie sunt alungate. Violența nu este înscrisă nici în moștenirea noastră evolutivă, nici în genele noastre.
Afirmația 4
ESTE INCORECT DIN PUNCT DE VEDERE ȘTIINȚIFIC să afirmăm că oamenii au un „creier violent”. Deși dispunem de mecanismele neuronale care ne permit să acționăm violent, acestea nu sunt activate automat de stimuli interni sau externi. Ca și în cazul primatelor superioare, și spre deosebire de alte animale, procesele noastre neuronale superioare filtrează asemenea stimuli înainte ca noi să acționăm în baza lor. Modul în care acționăm este modelat de condiționarea și socializarea noastră. Nimic din neurofiziologia noastră nu ne obligă să reacționăm violent.
Afirmația 5
ESTE INCORECT DIN PUNCT DE VEDERE ȘTIINȚIFIC să afirmăm că războiul este cauzat de „instinct” sau de o singură motivație. Apariția războiului modern a reprezentat o trecere de la predominanța factorilor emoționali și motivaționali, numiți uneori „instincte”, la predominanța factorilor cognitivi. Războiul modern presupune folosirea instituțională a unor trăsături personale precum obediența, sugestibilitatea și idealismul, a unor aptitudini sociale precum limbajul, precum și a unor considerații raționale precum calculul costurilor, planificarea și prelucrarea informațiilor. Tehnologia războiului modern a amplificat trăsăturile asociate cu violența atât în pregătirea combatanților propriu-ziși, cât și în pregătirea sprijinului pentru război în rândul populației. Ca urmare a acestei amplificări, trăsăturile respective sunt adesea confundate cu cauzele procesului, în loc să fie recunoscute drept consecințe ale acestuia.
Concluzie
Concluzionăm că biologia nu condamnă omenirea la război și că omenirea se poate elibera de povara pesimismului biologic, dobândind încrederea necesară pentru a întreprinde transformările cerute în acest An Internațional al Păcii și în anii ce vor urma. Deși aceste sarcini sunt în principal instituționale și colective, ele se sprijină și pe conștiința participanților individuali, pentru care pesimismul și optimismul sunt factori esențiali. Așa cum „războaiele încep în mintea oamenilor”, tot astfel pacea începe în mintea noastră. Aceeași specie care a inventat războiul este capabilă să inventeze pacea. Responsabilitatea revine fiecăruia dintre noi.
Locul și data
Sevilla, 16 mai 1986